jurnaldevrabiuta

Jurnal de Dieta: de la acatiste la cura de slabire

Derulează în jos la conținut

Nu e deloc usor sa iti faci auto-critica, insa si daca reusesti, jumatate din treaba e ca si rezolvata!

Alexandra noastra si-a scris singura povestea si cred ca spera sa nu mai adauge nimeni nimic la ea 😂

Ei bine, n-am sa modific deloc continutul, insa vreau doar sa subliniez ceea ce poate voi, citindu-i povestea plina de umor, veti scapa din vedere!

Se mentine de 8 ani si asta este, cred eu, cea mai mare realizare a unei persoane care a avut probleme cu kilogramele. 

Momentul in care iti atingi telul si nu revii ani de zile de obiceiurile culinare proaste care te-au ajutat sa te „certi” cu oglinzile si cantarul din casa, ei bine, acel moment este vital! Daca iti reuseste mentinerea, atunci poti spune cu toata gura „am fost grasa” si nu „sunt doar o grasa care a slabit pentru nunta/botez etc”.

Diferenta dintre aceste doua nuante e musai sa o intelegem noi toate, consecventa si perseverenta sunt cele mai de pret calitati ale unei femei de succes, atat pe plan personal cat si profesional!

Viata ta, draga Alexandra si vietile noastre ale tuturor celor ce te cunoastem, vor suferi intorsaturi minunate si iti promitem asta! Acum, slaba, sanatoasa si frumoasa cum esti, ne vei ajuta pe noi sa ne transformam, iar noi in schimb iti vom darui zi de zi motive sa te apreciezi pe tine insati mai mult, sa realizezi ce persoana minunata zace in trupusorul ala sexy al tau.

Ea este Alexandra. Sau Anda, Alexa sau Bebiț, asa ii spun prietenii. Va las sa o descoperiti in toata splendoarea ei, citindu-i textul despre propria-i lupta cu kilogramele 😘

„Cand eram mica eram Gogoasa sau Galusca. De ce? Pentru ca eram grasuta. Dintre toti copiii de la bloc, eu eram cea mai grasa. Eram ceva ciudat si tinta mistourilor, pentru ca pe vremea aia, cazurile copiilor grasi erau destul de rare.
Fiind cea mai mica din tot neamul, eram si cea mai rasfatata. Portia mea de dulce era mereu cea mai mare, pentru ca privirea mea de mielusica si ochii mari si umezi de vitica blanda ii facea pe toti sa-mi cedeze cate o bucatica din desertul lor. Tin minte ca atunci cand eram mici, jocurile noastre preferate erau „de-a Nadia Comaneci” si oina. Ei bine, la ce credeti ca excelam? Exact! La oina. Aveam ceva din gratia unei noptiere. Din lemn masiv.
Au trecut anii si au inceput complexele si frustrarile. Prietenele mele aveau toate cate un iubit, eu aveam cate o ciocolatica pe la gura, un croissant in buzunar si o amandina in gand. 
Dupa fiecare punga de chipsuri imi faceam planul despre cum voi slabi. Am inceput cu acatiste si cu rugaminti disperate catre Dumnezeu. Plangeam pana mi se facea foame. Nu functiona asta cu rugaciunea, de acatiste nici nu mai zic. Ce-i drept scriam foarte urat si cred ca nu ajungea mesajul cum trebuie unde trebuie. Am tinut-o numai intr-o rugaciune de credea mama ca o sa iau calea neprihanirii, pana cand, la 16 ani, fix in ziua de Paste, m-am suit pe cantar si am avut un soc. Pe cantar, desi aparea numarul kiligramelor, eu am vazut „Lasa rugaciunea si opreste-te din mancat. Semnat: Dumnezeu si toti sfintii pe care ii pomenesti cu gura plina”.

Am spus stop, am incetat sa mananc si am inceput sa ma hranesc. Mergeam si la sala, dar nu-mi placea deloc. Noroc ca acolo era un baiat frumos, pe care il contemplam cu privirea cate doua ore in timp ce pedelam. Intr-o luna am slabit 12 kilograme si m-am mentinut la o greutate normala pana pe la 22 de ani cand am avut primul loc de munca. Mandria ca imi castig singura banii ma facea sa ma comport ca o femeie ultra ocupata care nu avea timp de nimic si care manca doar la restaurant. Asa ca dupa ce am epuizat toate restaurantele cu specific italienesc, arabesc, romanesc si toate natiile, m-am trezit intr-un magazin de grasi si grasuti, proband blugi. Cu o zi inainte rupsesem o pereche in cabina unui magazin cu haine normale. Sarisem cu mult de 75 de kilograme, aveam deja 23 de ani si lumea credea ca sunt mama prietenei mele. Am spus iar stop, dar de data asta pentru totdeauna. Am slabit si ma mentin de vreo 7 ani…vara asta se fac chiar 8. Am inteles ca de slabit este floare la ureche, insa de mentinut rezultatul este o adevarata provocare si o lupta continua cu tentatiile. Psihologic vorbind, voi fi grasa toata viata, asa ca dupa o zi de rasfat culinar urmeaza saptamani de disciplina maxima. Nu depasesc 1000 de calorii zilnic, dar nici nu ma infometez. Mi-ar fi imposibil, totusi imi place mancarea. Insa am invatat sa mananc simplu, curat si sa gatesc cu putine ingrediente. Am inteles ca orice mancare este gustoasa fara paine si ca, desi, avem nevoie de toti nutrientii zilnic, nu trebuie sa ii mancam pe toti la o singura masa. Am ales calitatea si nu cantitatea, mananc gustos si suficient cat sa nu nu-mi chitaie stomacul sau sa ma loveasca poftele in miez de noapte.

Invatati sa iubiti hrana si nu „mancarea”!

Semnat o vrabiuta, fosta vrabioara.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: